Check This Out

Dieta fix la fix pdf

În adolescență eram perfect rotundă, aveam 65 ș-un metru jumate, eram alintată cu Panda, mă îmbrăcam cu haine lălâi, negre și gata, așa mi-am pecetluit soarta. După prima suferință romanțioasă, târzie, eram atât de slabă încât de mă priveam în oglindă îmi număram toate coastele. La la un moment dat pe cântar am văzut 49, timp în care ajunsesem la 1. Pentru mine nu conta asta, important era că puteam foarte bine umple cracii pantalonilor cu brațele. În următorii ani am variat în jurul lui 57 și m-am simțit întotdeauna bine, chiar dacă mi-aș fi dorit să mai zăresc sticksurile alea de dieta fix la fix pdf uneori.

În primăvara asta m-am trezit cu La pantaloni nu mai puteam uni toate capsele, iară la cămăși eram întotdeauna destupată în dreptul sânilor. Am început ceea ce în capul meu s-o numit o dietă drastică, oricum prima tentativă în 4 decenii: o lună de zile nu am mai mâncat zahăr. După luna aia kilogramele au fost tot alea, dar mie mi-o dispărut deprinderea de a gusta de pe raftul ăsta napolităniță sau de pe ăstalaltu ciocolățica de casă or ce ar merge niște Sprite. Am încercat atunci, pe cât posibil, să am un program strict de masă, făr de multe ronțăieli pe lângă.

Făr să am habar că asta-i singura regulă pentru o dietă minune Nu l-am respectat la virgulă, căci mi se părea că-i mai important să nu-mi alimentez frustrări. Am detoxifiere slabit dieta fix la fix pdf de aerobic, dar nasturii cămășilor tot nu stăteau prinși.

După regenor cura de slabit luni, am concluzionat că-s bătrână și că nu-i leac pentru ars surplusul ăla ci doar calea să nu-l cresc. Între paranteze să amintesc despre unele dintre puținele vorbe care mai reușesc să mă înfurie în viața asta: dar pentru ce dietă, ești nebună?!

Dieta Fix La Fix Forum - Caldereyc

Te alinți, ești perfectă așa! Dacă nu ai o sută de kile, în lumea asta e imoral să te preocupe numărul lor. Da' nu poți să mănânci o bomboană? Cine se îngrașă de la atât?! Cu greu mă abțin să nu întreb care-i nivelul de la care ar trebui să iau măsuri pentru a fi sigură că-i prea târziu. Și sor-mea îmi tot închide gura cu de alde cumpără-ți naibi alte haine că m-am săturat eu!

Pe 12 septembrie am citit ACI prima dată despre Dieta minune.

Dieta Fix La Fix Adevar Sau Mit?

Povestea Mirelei Retegan m-a purtat către un moment foarte puternic din copilărie. Aveam o vecină tânără care lucra la informații CFR. Era tot timpul foarte elegantă. Îmi amintesc de o pereche de cercei mari, sub formă de romb, de părul negru întotdeauna prins în cocuri complicate. Cred că aveam vro 6 ani când i-am spus că nu înțeleg de ce mama nu e așa frumoasă ca ea.

Răspunsul ei a fost: era tare frumoasă înainte de voi.

Dieta-Minune – Un stil de viata inteligent. Un altfel de site despre nutritie si sanatate

Și astăzi mă gândesc cu regret că nu am avut de unde învăța o lecție atât de importantă. Revin la 12 septembrie. A fost un moment revelator foarte intens întâlnirea pentru prima dată cu teoria de dietă minune.

Marți, 13 septembrie, am început să respect programul celor 5 mese cu abaterile care-mi sunt în fire: ce contează dacă întârzii juma de ceas ora fixă, ce mare năcaz poate fi de gust acum chifla asta caldă, ce dacă acum spăl farfuria și mănânc bucata asta de dovleac. După 7 zile, pe 20 septembrie, am ajuns la originile Dietei minune, ACI.

I-am scris autoarei blogului din prima secundă că am credința deplină a reușitei demersului său și că dacă tot n-am de ucis o sută de kile, n-o să mă agit prea tare să respect regula ceasurilor fixe, dar mă voi strădui să ajung cu ronțăitu la ore neconforme spre zero. Câteva detalii despre mine: - micul dejun a fost multă dieta fix la fix pdf masa mea principală.

Când eram la facultate, în zori de 6 îmi făceam mămăliguță la ibric ș-o mâncam cu zacuscă de la bunica or doar mă ghiftuiam cu chipsuri, ardei copți și pâine albă. În primii ani de făcut naveta la serviciu, micul dejun consta în sarmale ori ce mai avea mama prin frigider. Nu știam niciodată care va fi următorul dieta fix la fix pdf cu hrană al zilei, uneori era miezul nopții; - beau foarte multă apă, ceai, compot. Am renunțat după ani la a mai identifica dezechilibrele care m-au transformat într-un Setilă mai mic.

De 8 ani, paharul de apă cu lămâie după trezire este o arderea grasimilor. Doar când sunt lămâile exagerat de scumpe renunț pentru câteva zile; - nu-mi place să gătesc carne crudă.

Nu-mi place la modul mă ia cu rău fizic. Ador șnițelele de pui și-s printre puținele feluri de le congelez care capătă notă mai mare după dezgheț.

dieta fix la fix pdf green coffee pareri

Fac o dată la două luni un piept, șnițeluit îl congelez în 3 pungi din care scot treptat la consum. Pe același principiu pregătesc o dată perișoare pentru 3, 4 rânduri de ciorbe. De două ori pe an fac sărmăluțe, o parte le fierb, o parte stau la congelator nefierte pân la noi pofte; - de la primele roșii până-n iarnă le pot mânca în fiecare zi în salată cu brânză, uneori chiar de mai multe ori pe zi; - din teama de a nu activa vro genă de bețiv, beau rareori și atunci doar vin dulce or bere; - gătesc făr de sare de dieta fix la fix pdf ani și mănânc necondimentat dintotdeauna.

La deserturii încerc să nu sar sarea, dar nu-mi iese mereu; - gătesc făr să gust. Oricât mă strădui, mai ales la dulciuri, să gust din ce am prin castroane, doar uneori reușesc. În rest, aștept să descopăr ce aromă are ciorba or ce combinație blat-cremă am în farfurie exact cu emoția cu care așteaptă un tată verdictul: da, e fetiță! Nu mă pricep, nu că am ceva împotriva lor; - nu am pofte de fast food, de copănele, cartofiori și ce mai e prin locurile alea de vânzare.

Anul ăsta am mâncat un kil jumate de cartofi prăjiți, cât în 10 ani la un loc. Am descoperit unii congelați, prefierți la Profi care-n 2 minute se prăjeau. Am renunțat să-i mai cumpăr. N-o mai lungesc că-i de scris pân la Crăciun.

Am vrut doar a spune că bazele mele nu erau în esență dieta fix la fix pdf când m-am întâlnit cu minunea. Apăi să mănânci tone de Zambetanie atâția ani cu mișcare spre zero și să ajungi la greutatea din liceu, e o performanță-n sine! Toate astea sunt și premisele pentru care la mine scăderea în greutate nu va fi spectaculoasă.

Neajunsu major al vieții mele anterioare minunii o fost: mă plictisesc, ia să ronțăi asta, n-am chef de nimic, dă să ciugulesc astalalta, am o mie de draci dă să pocnesc de la aia!

Ce m-a învățat Dieta minune: - să-mi organizez mesele pentru ziua următoare. Dieta fix la fix pdf e o mare bucurie să mă gândesc la 5 feluri diferite, să le planific pe momente și să le pregătesc corespunzător. Eu după muncă ajung acasă cu chef pentru nimic. Oricâte trebi aș avea, un ceas, două dragul îmi este amorțit și făr de el nu încep. Ei, oricât nechef am pe stoc, să tai, să coc, să gândesc pachețele e o bucurie care mă energizează oricât mi-ar arăta bateriile că-s pe zero.

Voi reveni cu detalii în episoadele următoare. Am avut în aste 20 de zile uneori mai mai puțin cu 2 kilograme, dar așa variez în toate sensurile, că nu-mi bat capu cu asta.

Doar am încercat să mă acomodez cu regula meselor fixe, n-am reușit să le respect la virgulă decât de puține ori. Uriaș este la mine efectul asupra cheltuielilor: n-am mai intrat la Profi îl am în coastă să cumpăr covrigei și să ies de acolo și cu o piersică, dar ce bine arată toba asta, dar ce aș mânca un corn cu ciocolată.

dieta fix la fix pdf ceai de slabit goji berry

Am meniul zilei gândit, nu mai este loc în el nici pentru luna de pe cer. Primul rezultat al minunii în viața mea, acesta este: mi-a slăbit cheltuielile!

Cel de al doilea, la fel de neașteptat ca primul, petrec mai puțin timp în bucătărie. Am 5 mese pe zi, mai mult decât înainte, dar gătesc mai puțin! Nu-mi mai permit într-un week-end să testez o rețetă nouă de gogoși, una de biscuiți ș-o plăcintă.

Nu am loc pentru ele toate în meniul următoarelor 7 zile. Deci, dieta minune mi-a îngrășat timpul petrecut în afara bucătăriei. Dieta fix la fix pdf când scriu, sâmbătă, în 10 minute am pregătit un aluat fraged, în alte 30 am montat o plăcintă cu dovleac și niște melci cu ton, am cel puțin 7 mese asigurate. Am făcut un ghiveci kilometric iară din bucuria aceasta, dar e musai să-i răspund Crisei la solicitarea: Poate spui mai multe despre dieta ta și despre pachețelele pregătite.

Vreau mai multe detalii. Primul pas care este și regula, mănâncă la ore fixe: 7. Cel de al doilea, ai grijă la cât mănânci și cel de al treilea, ai grijă ce mănânci! Frumusețea este că tu faci primul pas și ceilalți doi îi face organismul, tu te trezești cu rezultatele, uneori chiar foarte dieta fix la fix pdf.

Dieta Oloproteica

Am crezut că-i imposibil să respect orele. Mă gândeam cu groază că cele 3 mese de dieta fix la fix pdf birou nu le voi putea niciodată atinge. Mâncam și înainte un fruct, un ronțăit și prânzul la ore diferite, dar mă împiedicam în capul meu în orele fixe. N-o fost deloc așa! Sunt excepții când am ceva musai de făcut și nu pot lipsi 10 minute sau pachețelul e la birou și eu îs pe drum, pentru unele am soluții de rezervă, pentru altele n-am.

Am de cele mai multe ori oala cu ceai or compot pe aragaz. Le beau de ani făr de zahăr or miere, îmi plac cu lămâie și ghimbir. Anca, deținătoarea tuturor secretelor dietei, recomandă ca apa or ceaiul care conține lămâie să fie atașat de una dintre mese. Eu le beau între mese.

Apa cu lămâie când mă trezesc la 6, ceaiul peste zi. Între mese regula este apă chioară, ceai făr de zahăr, cafea făr de zahăr și făr de lapte. De la asta mă mai abat cu paharul de lapte pe care uneori îl beau seara, mult după ora 19; - orice altceva: suc, bere, vin le lipesc de una dintre orele dietei. Oricum beau rar de astea. Îmi place foarte mult Sprite-ul și regula era să-l beau de două ori pe lună în ziua de salariu.

Dar mă abăteam de la normă în fiecare săptămână în care ajungeam la supermarket. Acum pentru că la cumpărături nu ajung când e oră de masă, căci evident mănânc pe undeva, nu văd de ce să-l cumpăr pentru mai târziu când pofta mea e atunci, la raft.

CE MĂNÂNC Dinainte de dieta minune am un jurnal în care notez zilnic tot ce mănânc, câte ore dorm, cum mă trezesc, cum dorm, sare amara slabeste mișcare fac, câte kilograme am, ce mă doare. Încă nu l-am analizat, dar sunt sigură că măcar câteva corelații tot voi descoperi.

Dieta la ore fixe topeşte zece kilograme în patru săptămâni

Sigur că nu mi-ar fi greu ca masa de la fix să fie la fix, eu la 7. Ce mănânc dimineața: - în perioada aceasta prefer iaurtul cu fulgi de porumb, cu o chiflă or mămăliguță rece. Am preferințe pe care le abuzez pân la revers, moment din care nu mă mai ating de ele cu anu.

Cumpăr lapte de la dozator, îl las la prins, gata iaurtul! Încă nu m-am săturat de ei, îi mănânc între 2 felii de pâine cu semințe.

  • Fixul Care Iti Schimba Viata
  • Rabu, 24 Februari Tambah Komentar Edit Dieta fix la fix reprezintă un plan pentru pierderea în greutate care se bazează pe consumul unor porții de mâncare bine determinate și un program strict la care se iau mesele.
  • Fares capsule de slabit
  • Dieta la ore fixe topeşte zece kilograme în patru săptămâni | Click
  • Dieta Fix La Fix - malaysusi

Luni, miercuri, vineri nu mă ating de carne. Un pachet de ăla cu 5 hamburgeri mă strădui să-l termin într-o săptămână de la deschidere. Îmi place combinația, dar doar de nu am nimic altceva pregătit ajung la ea.

Întotdeauna am lapte și unt în frigider; - mănânc cu plăcere dimineața ou fiert cu ardei proaspăt, uneori dieta fix la fix pdf pâine, alteori făr de ea; - de găsesc dieta fix la fix pdf cu 2 lei, îmi place dimineața să-l mănânc cu roșii și măsline, salată.

La mine salata e făr de sare, ulei, oțet. Așa m-am obișnuit. Mi se pare îngrozitoare oricât de balsamică e mama lui și de măslinos e tatăl lui; - uneori îmi pregătesc de seara omletă cu brânză din 2 ouă pentru dimineață; - lapte cu orez, lapte cu tăiței, lapte cu griș - mai ales când e musai să lichidez un rest de orez, tăiței, griș.

Am o boală: nu suport să-mi rămână într-un ambalaj 5 linguri de ceva; - diverse brioșe, waffe, checuri aperitiv. La fel după ce le coc, o parte le congelez pentru zile îndepărtate; - rulouri din ton și cartofi; - piure de fructe crude cu fulgi de porumb, ovăz or tărâțe; - salată de vinete; - pateu de casă din ficat de pui.

Caută pe Zambetania

În perioada aceasta am căpătate o căldare de struguri, o alta de mere cu piersici și nuci, deci gustările mele în asta constau; - de când fac acasă brânză, mai am un fix: brânza cu zahăr; - dacă n-am de dieta fix la fix pdf pentru ora 10, atunci mănânc fulgi de porumb sau fructe uscate, pe care iară le am în casă mereu, nuci, migdale; - biscuiții integrali publicați pe Zambetania sunt o gustare minunată.

Mai mult de 3, 4 n-am putut mânca, am avut 20, deci iată cu ce am umplut cel puțin 5 mese fixe; - dovleac copt, mere coapte. Le coc în ziua în care am nevoie de căldură să cresc vrun aluat or îmi trebe cuptorul preîncălzit pentru vro dulcegărie; - chec, cozonac, brioșe cu iaurt or fără; - dacă mi-i tare foame iară pentru gustare am o banană care știu că nu mă va duce pân la masa de la 13, mănânc și o felie de pâine prăjită. Pâine încerc să mănânc cel mult 2 felii pe zi. Îmi cumpăr una de de grame care trebuie să-mi ajungă o săptămână.

De se termină mai repede nu mai cumpăr și am grijă să gândesc meniul și în funcție de asta, fie cu paste, fie cu mămăligă.

Bine ați venit la Scribd!

Folosesc des la salată: porumb, dieta fix la fix pdf roșie, năut, semințe. De cele mai multe ori făr de pâine. Îmi mai place cea din cartofi copți, ou fiert, un fel de orientală în care amestec morcov crud, kaizer. La fel mai combin pastele cu orice. Uneori e halva or un sandvici cu cremă de brânză sau hamburger, șnițel.

E masa care mă-ncurcă cel mai tare, n-o pot face mereu consistentă, e ora la care se pregătește închiderea și de e vreme pentru doar 5 nuci or un măr pân la 19 mi se întind urechile de foame, ceea ce înseamnă că nu aștept ora 19 pentru cină, deși mă îndoiesc că o murit cineva de foame că n-o mâncat 3 ore.

dieta fix la fix pdf slabeste cu apa rece

Ce am observat că mă-ndestulează sunt bastonașele de morcov și ardei. Eu mănânc foarte multe fructe și legume crude pasate or ba. CINA ora În ultimii 8 ani de muncă n-am mâncat nimic dieta fix la fix pdf la prânz; - mămăliguță cu brânză, uneori și ou ochi, depinde ce fel de brânză e; - paste cu ton - conservele de ton iară nu-mi lipsesc din dulap. Le cumpăr când le găsesc la ofertă. Cam tot cumpăr doar când e la ofertă și în funcție de asta pregătesc meniul și nu invers; - ton cu smântână și lămâie mâncat cu pâine.

Se întâmplă foarte rar, pentru că nu pot termina o conservă am slabit cu nutritionist o masă, de regulă ziua următoare e făr de carne și nu stau cu ea neterminată prin frigider; - ciorbe, borșuri - anu ăsta am făcut de 2 ori cu fasole, 2 cu perișoare, în rest doar cu oase. Cumpăr cu 2 lei de la Billa oase de vită, le fierb, apoi acolo pun legumele de le am congelate, acresc cu corcodușe congelate dieta fix la fix pdf ele or cu borș și gata!

Uneori pun tăiței mulți ș-o mănânc făr de pâine. De luni până joi cina este masa principală.

Încărcat de

Vineri, sâmbătă, duminică sunt zilele în care masa principală este prânzul și cina constă de cele mai multe ori într-o gustare. Sigur am uitat multe să le scriu, dar pentru când voi atinge luna de la apariția minunii în viața mea voi reveni pe îndelete cu jurnalul unei săptămâni și poze.

În concluzie, dieta minune nu are interdicție la niciun aliment, la nicio băutură, nici nu impune cantități.